Wise: Ce este și cum funcționează serviciul 2024
Dacă ești interesat să faci un transfer internațional de bani cu Wise și ai întrebări despre cum să folosești acest serviciu, acest ghid complet îți va oferi toate răspunsurile.
Îți explicăm în detaliu cum funcționează Wise și cum îl poți folosi pentru a-ți reduce semnificativ costurile atunci când faci transferuri internaționale de bani.
Cum funcționează Wise
Cine deține Wise
Cu să trimiți bani
Cum să primești bani
Din ce câștigă Wise bani
Este Wise sigur și reglementat
Aplicația de mobil
Wise – caracteristici de bază (puncte cheie)
Îți creezi cont 100% online, gratuit
Ai la dispoziție peste 50 de monede pentru a face transferuri aproape oriunde în lume
Trimiți bani direct în contul bancar al destinatarului (nu este nevoie ca el să aibă un cont Wise)
Trimiți bani alimentând din contul tău bancar sau din soldul contului Wise
Alternativ poți folosi cardul sau Apple ori Google Pay
Transferurile valutare se fac la rata medie de schimb la care se adaugă o mică taxă, afișată de fiecare dată în mod transparent
Poți atașa un card de debit pentru plățile pe internet sau în străinătate ori pentru a retrage numerar de la bancomat
Ce este Wise?
Wise este un serviciu prin intermediul căruia poți face transferuri internaționale de bani, în peste 80 de țări, avantajos, rapid și sigur, cu mica taxă de transfer.
De-a lungul timpului, Wise s-a dezvoltat, iar astăzi, pe lângă transferurile de bani în peste 50 de monede, oferă și un cont multivalutar căruia îi poți atașa și un card de debit.
În plus, Wise oferă aceleași beneficii și companiilor prin intermediul contului special gândit pentru business-uri care trec granița sau freelanceri, pentru care a adaugat caracteristici prin care își pot gestiona banii foarte ușor.
Cum funcționează Wise
Atunci când faci un transfer internațional de bani prin intermediul unei bănci, banii „călătoresc” prin intermediul rețelei SWIFT, un sistem de mesagerie electronică la care sunt legate toate băncile din lume cu tranzacții internaționale. Transferul de bani se face, de fapt, prin intermediul acestor mesaje, care sunt destul de costisitoare.
Le vei găsi în lista comisioanelor de la banca ta sub denumirea mesaje sau speze SWIFT. Dacă nu le identifici înseamnă că sunt incluse în comisionul de transfer și așa ai și o explicație pentru care sunt așa de mari. În medie, costul unei transfer internațional într-o altă monedă decât euro începe de la 10 euro, la care se adaugă pierderile de la schimbul valutar. Pentru că fiecare bancă își stabilește propriul curs, care conține de obicei o marjă.
Wise funcționează diferit pentru că ideea acestui serviciu a pornit tocmai de la identificarea unei soluții pentru a ocoli sistemul bancar și taxele pe care le implică. Astfel, Wise și-a creat propria rețea de conturi bancare în toate țările în care operează.
Ce înseamna asta pentru tine? Că banii ajung mai repede pentru că sunt decontați din contul constituit în țara destinatarului. Că Wise are costuri de operare mai mici decât o bancă, iar asta se vede în taxa pe care tu o plătești și în cursul valutar oferit mult mai avantajos.
Iată concret cum funcționează. Imaginează-ți că transferi 5.000 de lei cuiva din Marea Britanie, în lire sterline:
configurezi transferul cu Wise online sau în aplicația Wise
depui suma convenită în contul Wise în lei din România
Wise debitează suma de bani în contul destinatarului din contul de lire sterline din Marea Britanie
Practic, banii nu părăsesc țara. Ceea ce înseamnă că nu există nici conversie valutară. Iar acesta este motivul pentru care Wise poate oferi un curs de schimb foarte apropiat de cursul de schimb mediu al pieței, cu comisioane mici și transparente.
Cum face bani Wise?
Wise este unul dintre cei mai competitivi providerii de transferuri internaționale, cu taxe mici afișate în mod transparent de fiecare dată.
Iată ce trebuie să știi când faci un transfer internațional cu Wise.
Costurile transferului tău au două componente, afișate transparent:
Comision fix: începe de la 0,93 RON și diferă în funcție de monedă
Comision variabil: începe de la 0,35% și variază în funcție de moneda pe care o trimiți.
Cum să folosești Wise
Inițial Wise a fost gândit ca un serviciu de transfer bani internațional, dar pe parcurs și-a adăugat și alte caracteristici și s-a extins inclusiv în zona clienților business. Astfel, în prezent, Wise este o soluție inteligentă și avantajoasă de gestionare a banilor.
Trimiți bani în peste 50 de monede la rata reală de schimb
Îți gestionezi banii dintr-un cont multivalutar și îi convertești la cel mai avantajos curs din momentul respectiv
Obții detalii bancare locale pentru zece monede printre care lei, euro, lire sterline sau dolari americani. Asta înseamnă vei încasa gratuit, ca un localnic.
Poți atașa un card de debit pentru plățile online sau la POS-uri comercinaților atunci când ești în străinătate, ori pentru retragere de numerar
Poți deschide un cont de business cu aceleași avantaje ale unui cont personal, dar cu caracteristici specifice pentru gestionarea unei afaceri (integrare cu programe de contabilitate, automatizarea plăților, plăți multiple)
Detaliem în continuare toate caracteristicile Wise, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii.
Cum deschizi un cont personal Wise
Procedura de deschidere a unui cont personal Wise este foarte simplă, se face 100% și durează numai câteva minute. Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi.
Intră pe wise.com și apasă Înregistrare
Completează adresa de e-mail. Alternativ, te poți înscrie folosind contul tău Google sau Facebook ori descârcând aplicația disponibilă atât pentru Apple, cât și pentru Android.
Stabilește o parolă puternică și sigură
Alege tipul de cont – personal
Selectează țara de reședință
Completează cu datele personale
Apasă Înregistrează-te
Ai terminat. Ești gata pentru primul transfer!
Înainte să-ți configurezi contul Wise, asigură-te că ai la îndemnă un act de identitate și ai toate informațiile solicitate.
Cum mă verifică Wise?
Wise nu este o bancă, dar respectă aceleași standarde de securitate ca și când ar fi una. Tocmai de aceea e necesar să-ți verifice identitatea atunci când îți configurezi contul.
Dovedirea identității pentru un cont personal se face prin:
pașaport
act de identitate
permis de conducere
Ulterior, în funcție de țara în care faci transferul, suma, moneda și numărul transferurilor efectuate, e posibil să-ți solicite o dovadă a adresei și/sau o fotografie de tip selfie cu tine ținând documentul în fața feței.
Măsurile suplimentare sunt impuse de legislația țărilor unde operează Wise.
Pentru verificarea suplimentară poți folosi:
o factură de utilități (gaz, electricitate, telefonie fixă)
un extras de cont bancar sau extras al cardului de credit
dovada plății unei taxe sau de înmatriculare a unui vehicul
permis de conducere cu fotografie care arată adresa ta și data expirării
orice alt document eliberat de o autoritate guvernamentală sau financiară
În cazul în care Wise solicită alte documente decât actul de identitate, verificarea durează, în general, câteva zile lucrătoare.
Cum deschizi un cont de afaceri Wise
Dacă ai un business și trebuie să gestionezi mai multe monede, contul multivalutar Wise te va ajuta să economisești atât bani, cât și timp.
Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a-ți configura contul Business Wise.
Intri pe wise.com sau descarci aplicația mobilă
Apeși butonul Înregistrare
Completezi datele solicitate
Aștepți să fii verificat de Wise
Ai terminat! Curând vei putea să începi să folosești contul Wise.
Cum verifică Wise un cont de afaceri?
La fel ca în cazul unui cont personal, Wise verifică identitatea business-urilor pentru care se solicită deschiderea unui cont multivalutar Wise, iar tipul documentelor solicitate depinde de specificul afacerii tale.
Iată ce informații trebuie să furnizezi:
Dovada înregistrării companiei, țara, industria
Data nașterii și țara de reședință a directorilor sau acționarilor care dețin mai mult de 25% din companie.
Detaliile personale ale titularului de cont.
Ca să intri în procesul de verificare a contului tău Business Wise, e nevoie să faci un transfer și să aștepți un transfer din partea Wise.
Verificarea unui cont de afaceri durează aproximativ 10 zile lucrătoare
Cum transfer bani cu Wise
Odată ce ți-ai configurat contul și acesta a fost verificat, poți face plăți internaționale, poți alimenta, converti și păstra banii în peste 50 de monede.
Contul multivalutar Wise este un instrument excelent prin care poți face plăți în peste 80 de țări și încasa internațional. Cardul de debit atașat îți oferă flexibilitatea de care ai nevoie atunci când călătorești ori faci cumpărături pe site-urile din străinătate.
E foarte simplu să transferi bani cu Wise – intră în aplicație sau pe site și urmează pașii:
Loghează-te în cont
Completează suma pe care vrei să o transferi sau pe care vrei să o primească destinatarul
Introdu detaliile destinatarului – numărul de cont sau e-mailul
Verifică detaliile
Alimentează folosind un card sau prin transfer bancar
Confirmă
Cum să trimiți bani dintr-un cont Wise în alt cont Wise
Dacă ai deja cont vei putea face foarte ușor transferuri către un alt cont Wise, folosind doar numărul de telefon sau adresa de email a destinatarului banilor.
Transferul între două conturi Wise este gratuit. Numai atunci când tranzacția implică schimb valutar, vei plăti o mica taxă, afișată în mod transparent.
Cum să depun bani în contul meu Wise
Pentru a-ți alimenta contul Wise ai la dispoziție mai multe variante:
Prin transfer bancar – din contul bancar în contul Wise folosind detaliile pe care le găsești când selectezi opțiunea. Numele titularului de cont bancar trebuie să coincidă cu numele folosit pentru des
Cu card de debit sau de credit – sunt acceptate carduri Visa, Mastercard și unele carduri Maestro. Asigură-te că folosești un card cu tehnologia de securitate 3D.
Transfer SWIFT – atunci când trimiți USD către țări din afara SUA, GBP către țări din afara UK sau EUR în țări non-SEPA.
Apple Pay sau Google Pay – verifică mai întâi țările către care poți face transferuri folosind această metodă și limitele pentru fiecare dintre ele.
Cum primești bani cu Wise
E simplu și gratuit să primești bani prin intermediul Wise. Destinatarul nu trebuie să aibă cont Wise. Banii vor intra direct în contul său bancar.
Dacă aștepți o plată Wise, e necesar doar să transmiți datele bancare persoanei care urmează să-ți trimită bani, iar la scurt timp să-ți verifici contul. Cele mai multe transferuri ajung în 24 de ore.
Ce detalii trebuie să transmit celui care trimite
Numele și prenumele titularului de cont
Numărul contului (IBAN)
Codul SWIFT/BIC al băncii. Îl poți afla ușor, folosind acest instrument.
Cum pot să obțin un card de debit Wise
Pentru a obține un card Wise trebuie ca mai întâi să-ți configurezi un cont. Apoi să urmezi pașii:
Intră în cont (web) sau în aplicație
Dă click pe Carduri/Cont (iOS)
Apasă opțiunea Comandă
Cardul este trimis prin poștă (după verificare)
Pentru card vei plăti o singură dată 37 de lei. După ce îl activezi, ești liber să-ți folosești oriunde, fără comisioane de administrare lunare.
Îl poți folosi pentru a face cumpărături pe internet, atunci când ești în străinătate sau chiar pentru a retrage numerar de la bancomat.
În prezent, cardul Wise este disponibil în Marea Britanie, Statele Unite, Elveția, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Malaezia, Japonia, Canada, Brazilia și cea mai mare parte a Spațiului Economic European, așadar și în România. Poți verifica lista țărilor disponibile AICI.
Cum retrag bani din contul Wise
Imediat ce ți-ai alimentat contul sau ai primit bani în contul tău Wise vei putea să:
Să trimiți bani în alte conturi, din peste 80 de țări
Să-ți retragi banii în propriile conturi bancare
Să retragi bani de la bancomat – în limita echivalentului a 200 de lire sterline pe lună este gratuit, apoi se aplică un comision de 1,75% și o taxă fixă de 0,50 euro.
Taxele pentru transferul către alte conturi sau în conturile proprii depinde de monedă și încep de la 0,41%. Nu îți face însă griji! Totul este afișat în mod transparent înainte de a iniția orice operațiune.
Aplicația de mobil Wise
Telefonul a devenit principalul instrument prin care gestionăm multe aspecte ale vieții noastre, inclusiv plățile. Astfel, prin aplicațiile de mobil dezvoltate de Wise, atât pentru Android, cât și pentru Apple, poți pune banii în mișcare cu câteva touch-uri.
Să trimiți bani folosind aplicația Wise este simplu și sigur. Ai la dispoziție numeroase comenzi rapide pentru a configura, de exemplu, transferuri noi sau pentru accesa informațiile destinatarilor anteriori.
Tot prin aplicație poți verifica statusul transferului, poți trimite documentele pentru verificare și poți face plăți folosind cardul de debit sau de credit.
Cât durează un transfer internațional cu Wise?
50% din transferurile făcute prin Wise ajung instant, iar cele mai multe în decurs de 24 de ore. Sunt și cazuri în care banii ajung la destinatar și în două zile lucrătoare.
Timpul de așteptare este influențat de momentul în care inițiezi plata, de monedă în care trimiți, dar și de felul în care plătești transferul.
Dar chiar și așa, timpul este mult mai scurt decât un transfer realizat prin bancă. În țările non-SEPA, banii ajung între 3 și 5 zile lucrătoare, dincolo de faptul că sunt semnificativ mai scumpe.
Cine deține Wise?
Wise este o companie fondată de Taavet Hinrikus și Kristo Käärmann în 2011, doi prieteni care au încercat să găsească o soluție pentru a evita comisioanele bancare mari și cursul de schimb neavantajos ori de câte ori trebuia să facă plăți în altă monedă decât cea în care își încasau salariul.
Ulterior, a făcut numeroase runde de atragere de investitori, iar prin aceștia se numără Techstars, BlackRock sau JP Morgan.
Este Wise sigur?
Pe scurt, da, Wise este un serviciu sigur. Wise nu este o bancă, dar este reglementată ca și când ar una, de FCA și alte autorități din țările în care operează.
Siguranța transferurilor tale este asigurată de criptarea HTTPS și 2FA pentru autentificare și parole, și de tehnologia 3DSecure pentru tranzacțiile cu cardul.
Au propria echipă de securitate internă și au dezvoltat numeroase programe pentru a monitoriza frauda și a vă păstra banii și datele în siguranță. Află mai multe despre cât de sigur este Wise AICI.
Concluzie
Wise este o alternativă la serviciile bancare clasice de face operațiuni în valută mai ieftin, mai rapid și mai ușor. Cum este posibil acest lucru? Wise are propria rețea de conturi, ceea ce înseamnă costuri mai mici de operare și, pe cale de consecință, taxe mai mici pentru utilizatori și un curs valutar avantajos.
Contul Wise se configurează online sau prin intermediul aplicației, iar în scurt timp poți să faci plăți în peste 80 de țări, să păstrezi și să-ți schimbi banii în peste 50 de valută.
Mai mult, poți încasa gratuit pentru accesarea detaliilor bancare locale, disponibile inclusiv pentru lei, euro, lire sterline sau dolari americani.
FAQ
Am nevoie de un cont bancar pentru Wise?
Plățile făcute prin Wise pot fi făcute într-un alt cont Wise sau într-un cont bancar obișnuit, în numeroase țări și monede
Pot să depun numerar într-un cont Wise?
Nu. Contul Wise se alimentează prin transfer bancar, card, transfer SWIFT sau Google și Apple Pay.
Care este suma maximă pe care o pot trimite prin Wise?
Wise impune limite de transfer, care sunt însă generoase. Nu vei putea transfera mai mult de 6 milioane de euro, 5 milioane de lire sterline și un milion de dolari.
Cât durează un transfer cu Wise?
Multe dintre transferuri se realizează instant, mai ales dacă se fac prin intermediul unui card. Cele mai multe transferuri ajung la destinatar în 24 de ore, dar nu mai târziu de 48 de ore.