Cum să deschizi un cont bancar pentru afaceri în România: Ghid pas cu pas 2024
Dacă ești pe punctul de a-ți deschide o afacere e necesar să-ți deschizi un cont bancar pentru persoane juridice. Pe de o parte pentru că ai nevoie de un cont ca să depui capitalul social – condiție obligatorie la înființarea unei firme, iar pe de altă parte pentru că legislația te obligă să separi banii business-ului de cei personali. În cazul în care lucrezi sub umbrela unui PFA nu ai o obligație în acest sens, dar este recomandat să-ți gestionezi banii dintr-un cont separat.
În acest ghid complet vei găsi tot ce trebuie să știi despre conturile bancare pentru afaceri din România. Și pentru că băncile nu oferă întotdeauna cele mai avantajoase condiții pentru firme, analizăm și soluțiile oferite de fintech-uri ca Wise și OFX.
Ce este un cont bancar pentru afaceri?
Orice afacere, oricât de mică, are nevoie de cel puțin un cont bancar prin intermediul căruia să-și gestioneze banii: încasări, plăți către furnizori, salarii pentru angajați, taxe și impozite datorate statului. Practic, un cont bancar pentru afaceri funcționează exact ca un cont curent pentru persoane fizice, numai că este deschis în numele unei companii, iar banii care intră și ies din firmă trebuie justificați cu documente.
În cazul în care business-ul face încasări sau plăți în valută, e necesară deschiderea unui cont pentru fiecare monedă, ceea ce vine cu costuri suplimentare.
Are afacerea mea nevoie de un cont bancar?
Obligativitatea deschiderii unui cont bancar pentru afaceri depinde de forma de organizare juridică pe care ți-ai ales-o pentru a-ți desfășura activitatea: firmă sau PFA, variantele cel mai des întâlnite.
Astfel, dar ai optat pentru SRL, SRL-D sau Societate de acțiuni (SA), trebuie să-ți deschizi un cont bancar pentru a-ți depune capitalul social. Ulterior, acest cont poate fi transformat într-un cont de firmă sau poți deschide un altul, la o altă bancă. Indiferent ce alegi, trebuie să știi că există obligația legală de a ține banii firmei separații de banii personali.
În cazul în care funcționezi sub umbrela unui PFA, nu ai obligația legală de a deschide un cont bancar, dar specialiștii în contabilitate recomandă să faci acest lucru. Asta pentru a avea o evidență clară a veniturilor și cheltuielilor care sunt deductibile, pentru a obține mai ușor un eventual credit sau pentru a evita situațiile neplăcute în cazul unei popriri.
Care sunt beneficiile unui cont bancar pentru afaceri
Deschiderea unui cont bancar, pe lângă faptul că este obligatorie, poate veni și cu multe avantaje care să te ajute să-ți crești afacerea, indiferent că ești la început de drum sau ai început deja să crești. Iată câteva caracteristici și beneficii pe care trebuie să le urmărești atunci când alegi banca la care să-ți deschizi un cont de afaceri.
Un cont de afaceri e garanția că banii companiei sunt ținuți separat de cei personali;
Un cont bancar face mai facilă urmărirea încasărilor și plăților;
Conturile de afaceri au caracteristici prin care poți gestiona banii mai eficient atât din punctul de vedere al costurilor, cât și al timpului;
În funcție de profilul companiei tale și de tipul tranzacțiilor pe care ai nevoie să le faci, poți alege pachetul de cont care ți se potrivește cele mai bine;
Ai acces mai ușor la produse de creditate, investiții sau economisire;
Băncile au, de obicei, oferte personalizate pentru companiile cu mai mulți angajați.
Cum aleg un cont bancar de afaceri
Ca să alegi cel mai potrivit produs bancar pentru afacerea ta, e necesar să-ți listezi operațiunile pe care estimezi sau știi deja că le faci cel mai des, și să analizezi comisioanele pentru acestea, mai ales dacă faci plăți în valută în afara Uniunii Europene.
Sigur că pentru a lua o decizie cât mai bună este necesar să evaluezi comisioanele de administrare, calitatea serviciilor de internet și mobile banking și a aplicațiilor pentru mobil, serviciul de relații cu clienții, dobânzile la credite și depozite, numărul monedelor la care ai acces, tipurile de carduri oferite, care vin la rândul lor cu alte costuri.
Gestionarea banilor prin intermediul unui cont nu este însă strict apanajul băncilor tradiționale. În funcție de nevoile business-ului tău poți apela la serviciile bancare clasice sau la un provider specializat ca Wise sau Revolut. E adevărat că băncile oferă mai multe servicii în special în zona creditelor și a depozitelor, dar fintech-urile vin cu plusuri în ceea ce privește serviciile online și cu comisioane semnificativ mai mici.
Ai în continuare o prezentare a caracteristicilor conturilor de afaceri oferite de trei cele mai importante bănci din România comparativ cu conturile oferite de Wise și Revolut. Astfel, îți va fi mai ușor să iei cea mai bună decizie pentru business-ul tău.
Taxe cont | Opțiuni card | Utilizare internațională | Caracteristici cheie | |
---|---|---|---|---|
Wise |
|
|
|
|
Revolut | 0-600 lei/lună |
2% retrageri de la bancomat |
Transferuri SEPA gratuite
|
|
BT |
|
|
|
|
BCR |
|
|
|
|
ING |
|
|
|
|
Cât costă să-ți deschizi un cont bancar de afaceri
Costul reprezintă un criteriu important atunci când îți alegi bancă prin intermediul căreia să gestionezi banii afacerii tale. În general, băncile tradiționale nu percep comisioane pentru deschiderea unui cont obișnuit, dar ulterior aplică taxe pentru cele mai multe dintre serviciile oferite, uneori inclusiv pentru utilizarea aplicației de internet sau mobile banking.
Mult mai avantajos este să optezi pentru un pachet de cont curent pliat de nevoile business-ului tău, care include diverse servicii, dar pentru care trebuie să plătești în fiecare lună.
Ai în continuare o prezentare a comisioanelor de deschidere pentru un cont de afaceri cu providerii pe care i-am analizat anterior.
Provider | Taxe cont |
---|---|
Wise | 235 RON la deschidere, fără comision de administrare lunară ulterior |
Revolut | Gratuit; Patru tipuri de abonamente lunare – 0-600 de lei |
BT | 0-20 lei la deschidere; pachete de cont curent de la 29 lei/lună; cont gratuit pentru start-up-uri |
BCR | Deschidere gratuită; pachete de cont curent de la 45 de lei/lună; cont gratuit pentru start-up-uri |
ING | Deschidere gratuită; pachete de cont curent de la 35 lei/lună; cont gratuit pentru start-up-uri |
Cum să deschizi un cont bancar pentru afaceri în România
Deschiderea unui cont bancar de afaceri în România poate fi făcută uneori online, dacă îndeplinești anumite condiții, dar în mod normal va trebui să faci un drum la bancă și să prezinți mai multe documente.
Dacă vrei să-ți configurezi contul de business 100% online, o poți face prin intermediul providerilor specializați care oferă soluții digitale de înregistrare și verificare.
Indiferent dacă aplici online sau mergi într-o sucursală, pașii pe care trebuie să-i faci sunt în principiu aceeași:
Alegi banca și contul care se potrivește nevoilor tale
Te asiguri că ai toate documentele solicitate de banca respective
Completezi o cerere de deschidere a contului (pe hârtie/online)
Furnizezi documentele fizic sau încarci copii digitale
Banca face verificările necesare
Contul este activat și poate fi folosit
De ce am nevoie pentru a deschide un cont bancar de afaceri
La deschiderea unui cont bancar pentru persoane juridice e nevoie să prezinți o serie de documente. Numărul și felul acestora variază de la bancă la bancă și de tipul de companie pe care îl reprezinți, dar, în principiu, vei avea nevoie de următoarele:
Actul de identitate al administratorului companiei
Actul constitutiv al firmei
Certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului
Certificatul constatator de la ONRC eliberat cu maxim 30 zile înainte de depunerea la bancă a documentelor pentru deschiderea contului
Cât durează să deschid un cont bancar de afaceri
Odată ce ai toate documentele solicitate de banca pe care ai ales-o, activarea contului se poate face în aceeași zi, după verificările necesare.
Dacă optezi pentru un cont oferit de providerii specializați, verificarea poate dura mai mult, dar în cazul freelancerilor procesul este mai rapid decât în cazul companiilor.
Pot deschide un cont bancar de afaceri ca nerezident?
Un cetățean nerezident în România își poate deschide un cont bancar de afaceri, iar pentru asta trebuie să meargă fizic într-o sucursală cu o serie de documente, care diferă de la o bancă la alta.
De exemplu, la Banca Transilvania e nevoie de toate documentele menționate anterior, legalizate și traduse în limba română, și de copia numărului de înregistrare în scopuri de TVA din țara de rezidență.
La BCR e nevoie, pe lângă actul de identitate al reprezentantului companiei, de acte de constituire actualizate și de extras la zi de la Registrul comerțului relevant sau altă autoritate similară emis în legătură cu societatea, numai vechi de 6 luni. În funcție de tipul companiei, banca poate solicita și alte documente.
O alternativă în această situație, sunt conturile de afaceri oferite de furnizori ca Wise și Revolut, cu detalii bancare locale, inclusiv pentru lei.
Pot să deschid un cont bancar online?
Sunt bănci care îți oferă această opțiune, dar trebuie să îndeplinești anumite condiții dictate de tipul de companie pe care vrei să deschizi un cont bancar.
Providerii de specialitate însă îți oferă posibilitatea să-ți deschizi un cont bancar online sau prin intermediul unei aplicații.
Pot să-mi deschid un alt cont de afaceri?
Cu siguranță. Dacă banca sau tipul de cont pe care l-ai ales nu mai răspunde nevoilor tale de business, poți apela la serviciile altei bănci sau ale unui provider specializat. Transferul fondurilor se face ușor prin intermediul serviciilor de internet banking sau al aplicațiilor mobile.
Tipuri de conturi de afaceri în România
Băncile din România au o ofertă variantă în ceea ce privește produsele de bază destinate afacerilor, configurate în funcție de dimensiunea business-ului. Astfel, cele mai multe dintre ele au:
Conturi pentru start-up-uri
Conturi pentru IMM-uri
Conturi pentru companii marii
Conturi pentru PFA-uri
Conturi pentru diverse categorii de profesii liberale (medici, avocați)
Conturi pentru asociații de proprietari/locatari
De asemenea, pe lângă contul curent, băncile au produse speciale cum sunt contul de consemnare, contul escrow sau contul de TVA, precum și soluții pentru depozite și finanțare.
Concluzie
Băncile din România oferă produse bancare variate pentru toate tipurile de afaceri și, în general, sprijină companiile aflate la început de drum. Cu toate acestea, pentru afacerile care trec granițele și gestionează bani în mai multe valute, soluțiile oferite de provideri ca Wise și Revolut sunt mai avantajoase din punctul de vedere al costurilor, pentru că folosesc un curs valutar mai bun și au, de cele mai multe ori, comisioane semnificativ mai mici decât băncile tradiționale.
FAQ
Da. Dacă ai toate documentele solicitate de bancă, contul poate deveni activ în aceeași zi. De asemenea, sunt bănci la care poți deschide online un cont de afaceri. Așa cum se întâmplă și în cazul Wise sau Revolut.
Din punct de vedere legal nu ai această obligație, dar e bine să ai un cont separat pentru gestionarea mai eficientă a banilor.
Băncile oferă, de obicei, pachete de cont curent pentru care percep lunar o sumă fixă și care includ diverse servicii. Dacă optezi pentru un cont curent, vei plăti un comision de administrare lunar și taxe pentru serviciile pe care le accesezi.
Da, este o obligație legală. Asta nu înseamnă însă că nu pot avea mai multe conturi, în diverse valute, sau să acceseze conturi multivalutare de business cum sunt cele oferite de Wise sau Revolut.